Scrisorar -lumea în poezie și poezia în lume

Totul rimează cu tot pe lumea asta. Rimele acestea leagă lumea, o prind ca niște ace înfipte într-o pălărie, să n-o ia vântul.

Și lucrul cel mai uimitor e că rimele acestea au existat mereu, de la origini, ele nu trebuie să fie inventate, așa cum e imposibil să inventezi cel mai simplu țânțar sau norul acesta din clasa celor de cursă lungă. Îți dai seama, n-ai nevoie de nici cea mai mică imaginație pentru a inventa lucrurile cele mai simple!

-Mihail Șișkin

Când mă gândesc la cartea lui Mihail Șișkin, nu pot să zic ce mă atrage mai tare: sensibilitatea scrisorilor dintrei cei doi îndrăgostiți sau poezia ce se naște din fiecare frază. Pornind de la ce cele mai simple realități – o libelulă, un lac, semințe agățate de ciorap- dragostea izbucnește de peste tot, iar legătura lui Volodia și a Șasei se intensifică cu trecerea timpului și cu distanțele dintre ei.

De fapt, dragostea lor e atemporală. Ea îl regăsește în plimbările de la casa de vacanță, iar el pe câmpul de luptă unde își așteaptă sfârșitul. Chiar și după vestea morții lui, Sașa continuă să primească în mod neobișnuit scrisori și să îi răspundă în același mod misterios și poetic prin care rar ni se înfățișează viața. Amândoi percep realitatea prin amintire și își aduc aminte de o lume ce a fost odată reală. Este fără sens să rămânem ancorați în timp cînd citim scrisorile celor doi: totul a fost, totul va fi, acum suntem și asta e cel mai important.

La ei, parcă și sentimentele rimează și e imposibil să lași din mână paginile în care fiecare își pune o părticică din suflet. Pe când scrisorile Sașei privesc universul exterior cu neatenție, sunt jucăușe, cele ale bărbatului transmit imagini crunte din timpul luptelor din China (este vorba despre Revolta boxerilor), găsind la final un răgaz să fie delicat și să îi transmită dragostea lui.

Cei doi nu vorbesc mereu despre iubire, nici măcar despre fericire. Își scriu despre lucruri obișnuite, care ne urmăresc pretutindeni și din a căror companie nu mai scăpăm niciodată. Totuși, poezia din inimile lor pune un nou soare pe cer atunci când cel vechi mai lasă de dorit.

Ca experiență de lectură, cartea lui Șișkin este deosebită, m-a uimit după primele pagini, întrucât adoptă un stil epistolar poetic. Cum scrisorile sunt profunde și intime prin definiție, acestea au un efect și mai mare asupra cititorilor, lăsându-l să viseze mult timp după ce a închis cartea. Ne gândim, poate, unde a dispărut toată rima din lumea asta. E peste tot – în jur și în noi. Greșim că ne uităm numai după versuri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: