Eugenia- despre trezirea conștiinței

Continuându-mi drumul, m-am gândit la Mihail. Când lumea se prăbușea în jurul lui, el se închidea și scria. Fusese privat de toate drepturile, dar nu i se putuse lua singurul lucru care îl ținea în viață: scrisul.

Eugenia– Lionel Duroy

Am ajuns la lansare cu jumătate de oră mai devreme, ținând rezervările în mână cu fermitate, încălzită după un marș alert de la metrou până la librărie. Inima îmi bubuia tare, în urechi, încât nici nu l-am auzit pe biciclistul care mă ruga să îi țin ușa grea de sticlă. M-am liniștit instant la vederea cărților și a scaunelor goale. Fugisem degeaba. Am ocupat unul dintre ele lângă vitrină, printre șirurile de “Eugenia” și “1001 de Nopți”, noile apariții ale editurii. Am scos-o pe Eugenia mea din geantă și am încercat să citesc, dar nu mă puteam concentra.

Pe stradă, aglomerație mare ca de obicei : plimbăreți, trotinete și cățeluși ce se holbau haios la reflexia lor din fereastră. În librărie, timpul stătea. Paginile băteau minutele, iar cititorii secundele. Ușor, ușor, toată sala urma să fie acaparată de noi.
Lionel Duroy, autorul, se plimba printre insulițele de cărți, dând înainte un interviu pe care nu l-am urmărit. Cum mereu când vin la Humanitas Cișmigiu nimeresc în toiul unui eveniment neobișnuit, nu am fost surprinsă că ziua lansării coincidea cu ziua de naștere a scriitorului. Mă tot întrebam ce simte în acea seară, dacă are așteptări de la un public necunoscut într-o zi atât de importantă pentru el. Ei bine, probabil nu se aștepta la ce s-a întamplat in final.

Clipe, clipe și aplauze. Încep discuțiile despre carte. Toată lumea este atentă, deși pentru mine este din ce în ce mai greu. Ceva zumzăie în aer, îmi distrage irevocabil privirea în altă parte. Când vine rândul domnului Duroy, însă, îi sorb vorbele, sunt fascinată de fiecare detaliu al genezei romanului și de talentul scriitoricesc cu care învăluie fiecare ascultător, introducându-l în unversul cărții: o lume sumbră, ruptă din istoria românilor și nu numai, în care soarele pătrunde prin personajul Eugeniei, un far ce luminează în cele mai adânci neguri ale perioadei anilor 30-40.

Nu este un roman ușor. Ai spune asta după ce deschizi cartea și intri în povestea Eugeniei, o studentă din Iași provenită dintr-o familie de antisemiți (o paralelă la viața personală a autorului) și care, după cum era de așteptat, se îndrăgostește inevitabil de Mihail Sebastian, invitat la facultatea ei. Ești ușor vrăjit de personaje și de lumea lor, de Bucureștiul și Iașiul dintr-o epocă pierdută, de Leni Caler și piesele lui Sebastian în care aceasta primea rolul principal, parcă special scris pentru ea. Aproape că o regăsești pe Nora din Accidentul în Eugenia, iar pe Ann în acea femme fatale pe care o întruchipează Leni pentru Mihail Sebastian.

Apoi ești lovit din senin-căci sub această aparență a perioadei interbelice literare a lui Mircea Eliade, Camil Petrescu si Emil Cioran domnește teroarea. Cruzimea legionarilor din care face parte și Ștefan, fratele Eugeniei, subjugă evreii din România, victimă căzând și Mihail, Iosif Hechter pe numele adevărat. O epidemie de ură se răspândește rapid, războiul stă să izbucnească, iar una dintre puținele ființe treze este Eugenia. Va rămâne singura?

Finalul serii se apropie. Urmează întrebările din partea publicului, dar nimeni nu schițează nicio intenție de a lua cuvântul. Probabil că ar fi continuat cu autografele, dacă o persoană nu s-ar fi ridicat încet dintre noi…

Bărbatul este în vârstă și nu reușec să îi văd fața, stă cu câteva rânduri mai aproape de autor. Nu mi-a luat mult să îmi dau seama ce se întâmplă, este acel ceva ce aștepta în tot acest timp să iasă la iveală, motivul pentru care nu mă puteam concentra. Avem onoarea să cunoaștem un supraviețuitor al pogromului de la Iași.

Este unul dintre cei 8 care au supraviețuit în urma transportului cu trenul din 1941 în acele zile de masacru si disperare ce au lăsat în urmă peste 13.000 de morți. Și totuși, nu povestea sa reprezintă miezul discursului, ci Eugenia și romanul ei. Îi plăcuse cartea și o găsise bine documentată, susținând veridicitatea evenimentelor și detaliilor redate, dar cel mai mult o admirase pe Eugenia și lumina molipsitoare ce o transmite celor din jur. În plin război, față în față cu autoritățile, ea este printre puținii care dau dovadă de umanitate și de curaj, întrecând de multe ori barierele în situații riscante.

Ca un ultim cuvânt, domnul isi exprimă dorința ca această condiție a Eugeniei de a fi mai presus de toate om să se transmită cât mai mult și mai departe, să lumineze întunericul în care ne afundăm de atâtea ori. Ce rămâne din noi dacă ignorăm ce e mai frumos din noi : să fim buni?

2 thoughts on “Eugenia- despre trezirea conștiinței

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: